La VIENA MEDICAL, toți pacienții cu afecțiuni care aparțin unei anumite specialități beneficiază de sprijin pe întreaga durată a colaborării, de la diagnosticare până la stabilirea regimului alimentar (după caz), a tratamentului și a periodicității controalelor medicale.

Atenția și dedicarea medicilor noștri transformă interacțiunea cu pacienții într-un succes terapeutic. Te așteptăm la VIENA MEDICAL !

 

Alege VIENA MEDICAL pentru a beneficia de consult de specialitate, investigații, recomandări și tratament la cele mai înalte standarde!

Cu orice suferință te confrunți, ai mai multe șanse de vindecare dacă aceasta este diagnosticată corect și din timp. Vino la VIENA MEDICAL pentru a fi evaluat de un medic cu experiență și pentru a efectua investigații complete, necesare stabilirii diagnosticului.

Consulturi interdisciplinare

În cadrul evaluării din timpul consultației, medicul de la VIENA MEDICAL are rolul de a identifica dezechilibrul metabolic al pacientului prin recomandarea efectuării de analize concludente sau teste specifice și de a stabili împreună cu acesta conduita terapeutică potrivită.

Unele patologii și complicații se află pe linia graniței dintre Diabet și celelalte specialități (Neurologie, Neurochirurgie, Cardiologie, Diabetologie, ORL, Pneumologie, Ortopedie, Endocrinologie, Psihiatrie, Medicină Internă), astfel că poate fi necesară colaborarea interdisciplinară pentru stabilirea tratamentului adecvat.

Măsuri de prevenție

Adoptarea unui stil de viață sănătos poate întotdeauna să facă diferența. Așadar, este foarte important să avem un program riguros al meselor, să evităm sedentarismul, să avem un aport scăzut de dulciuri, grăsimi și carne. Putem astfel să ne protejăm organismul de boli cardiovasculare și metabolice.

Dacă deja există un diagnostic stabilit, nu este târziu pentru a pune în practică măsuri de stopare a evoluției bolii existente și de evitare a altor complicații suplimentare. Trebuie, în consecință, să respectăm indicațiile medicilor, să monitorizăm parametri esențiali la domiciliu și să ținem cont de toate recomandările privind stilul de viață.

Servicii medicale

Cu orice suferință te confrunți, ai mai multe șanse de vindecare dacă aceasta este diagnosticată corect și din timp. Vino la VIENA MEDICAL pentru a fi evaluat de un medic cu experiență și pentru a efectua investigații complete, necesare stabilirii diagnosticului.

N

Chirurgie vasculară

Chirurgia cardiovasculară tratează complicațiile bolilor cardiace ischemice, bolile cardiace valvulare, bolile congenitale de inimă și ateromatoza arterială.

N

Obstetrică și ginecologie

VIENA MEDICAL pune la dispoziție toate instrumentele pentru ca tu să beneficiezi de cele mai performante servicii medicale ginecologice.

N

Medicină internă

La VIENA MEDICAL ai acces la consultație de specialitate și investigații complementare (ecografie abdominală completă, spirometrie, efectuare EKG, montare de holter TA/EKG, analize de laborator)

N

Ortopedie

Medicii ortopezi de la VIENA MEDICAL sunt specializați în tipuri de intervenții și regiuni anatomice, asigurând astfel pacienților servicii medicale de înaltă calitate.

N

Pediatrie

Sed ut perspiciatis unde omnis iste natus error sit voluptatem accusantium doloremque laudantium.

N

Chirurgie generală

Chirurgia generală este specialitatea chirurgicală care se ocupă cu diagnosticul și tratamentul afecțiunilor în general ale abdomenului (organe digestive și anexe) și afecțiunilor cu altă localizare, însă cu cură chirurgicală.